Pe 26 iunie 2023 a avut loc la Hotel Minerva din București conferința de încheiere a proiectului „Îmbunătățirea sistemului de monitorizare a tranzacțiilor intracomunitare” SIPOCA 702, MySMIS 129427. Beneficiarul proiectului, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anunțat îndeplinirea obiectivelor specifice planificate.
Aplicația informatică care a asigurat succesul proiectului a fost dezvoltată de compania Kontron Services România SRL. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 48 de luni și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 - 2020, axa prioritară 1 Administrație publică și sistem judiciar eficiente.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6.505.687,32 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 5.463.727,55 lei din Fondul Social European, iar cofinanțarea eligibilă a Beneficiarului este de 1.041.959,77 lei.
Scopul proiectului este consolidarea capacității Agenției Naționale de Administrare Fiscală de optimizare a proceselor decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri, prin dezvoltarea și introducerea unui sistem informatic de monitorizare a tranzacțiilor intracomunitare.
Obiectivele specifice au fost îndeplinite prin următoarele rezultate atinse în cadrul proiectului:
Kontron Services România SRL (fostă S&T România), unul dintre cei mai mari integratori de soluţii IT&C și IoT de pe piaţa locală din estul Europei, cu afaceri de aproape 400 mil. lei în 2022, aparține grupului austriac cu același nume.
Despre Grupul Kontron AG
Kontron AG este liderul tehnologic multinațional care oferă clienților soluții IoT inteligente și o viziune pe o serie de piețe industriale. Noua structură Kontron este organizată pe opt divizii, care includ: Software Solutions, Transportation, Industrial IoT, Communications, ODM, Services, cele două Americi și Asia. Până în 2025, Kontron urmărește să obțină o creștere a veniturilor de până la 2.000 de milioane de euro în cadrul sectorului IoT.