În ultimul an cererile din domeniul Cyber Security au crescut exponenţial, ne-a spus Nicoleta Macovei, general manager S&T România, care ne-a vorbit, într-un interviu, despre provocările domeniului, subliniind că riscul cibernetic a devenit o ameninţare critică mondială.
Reporter: Cum se simte sectorul de IT&C între pandemie şi război?
Nicoleta Macovei: Pandemia şi războiul din Ucraina au afectat piaţa de IT&C atât într-un mod pozitiv, cât şi negativ. Pandemia a accelerat nevoia de digitalizare în sectorul public şi privat din România, ceea ce a creat noi oportunităţi în piaţă, a dus la lansarea unor proiecte noi, a dus la investiţii în sisteme care să permită munca la distanţă. Războiul a provocat creşterea acută a riscurilor în spaţiul cibernetic şi o adaptare din mers a companiilor şi a statelor la acest pericol. Piaţa de IT&C a crescut în ultimii ani mai mult decât alte sectoare de activitate din România.
Pandemia a accelerat anumite procese de digitalizare la care am participat şi noi: am contribuit cu rezultate palpabile în domeniile infrastructurii (am jucat un rol esenţial în modernizarea transportului public cu METROREX şi STB), al automatizării industriale, al tehnologiilor medicale sau al furnizării de energie, printre altele. Pandemia a pus în prima parte piaţa în pauză, apoi a adus explozie de proiecte, perioada care a început în octombrie anul trecut este una dintre cele mai aglomerate din ultimii 7-8 ani. Digitalizarea a devenit o prioritate.
Reporter: Începutul lunii mai a stat sub semnul atacurilor cibernetice îndreptate împotriva mai multor instituţii importante din ţara noastră. Ce măsuri de siguranţă aţi abordat, în acest context?
Nicoleta Macovei: Riscul cibernetic a devenit o ameninţare critică mondială. Avem noi vectori de atac prin evoluţia IoT & 5G, atacurile la dispozitivele mobile au crescut semnificativ, cresc riscurile tehnologiilor Cloud, atacurile cibernetice au crescut cu peste 50% în ultimul an. Este foarte important ca specialiştii noştri de la S&T România să fie la zi şi în contact cu ceilalţi specialişti din piaţă. Am participat de curând la un eveniment pe Cyber Security tocmai pentru a ne consulta şi pentru a informa publicul larg despre aceste atacuri şi despre ce anume trebuie să facă statul şi companiile în acest context. Angajaţii companiei beneficiază de sesiuni de formare interne şi la furnizorii de soluţii de Cyber Security. Securitatea cibernetică nu mai este un serviciu accesoriu pentru companii şi persoane private, ci o necesitate. S&T România oferă servicii de consultanţă şi de implementare a soluţiilor de Cyber Security atât în domeniul public, cât şi în cel privat. După cum spunea directorul nostru de vânzări, în curând IMM-urile vor plăti factura de electricitate, de gaz şi de cyber security.
Reporter: Ce ar trebui să facă autorităţile pentru un plus de siguranţă?
Nicoleta Macovei: Avem pe piaţa de securitate cibernetică actori mari şi foarte bine pregătiţi, parteneri cu care noi facem tot posibilul pentru a veni în sprijinul instituţiilor publice şi a companiilor private pentru a face faţă noilor provocări. Insist însă pe nevoia stringentă de a pregăti mult mai bine tot personalul instituţiilor publice pentru procesul de digitalizare şi în special pentru a avea cunoştinţele care să le permită respectarea unor măsuri de securitate care să minimizeze efectul atacurilor cibernetice.
Reporter: Cum s-a modificat raportul cerere/ofertă în ultimele 24 luni?
Nicoleta Macovei: În ultimele 12 luni cererile din domeniul Cyber Security au crescut exponenţial. De asemenea, proiectele din zona de automatizări ale proceselor şi proiectele integrate, de infrastructură sunt mai prezente. Beneficiarii îşi doresc soluţii end to end, pe cineva care să se ocupe de tot procesul, care să fie capabil să acopere anii de suport şi după finalizarea implementării. Observăm proiecte la care cererea de suport si garanţie, care era în medie de 1 la 2 ani, a crescut până la 5 şi chiar 7 ani. Se cer, de asemenea, soluţii de consolidare a aplicaţiilor şi de migrare spre Cloud.
Reporter: Ce decizii consideraţi că trebuie să adopte autorităţile pentru a dezvolta ţara noastră din punct de vedere digital şi pentru a reduce decalajele faţă de statele din Uniunea Europeană?
Nicoleta Macovei: O prioritate absolută din punctul nostru de vedere este creşterea competenţelor digitale în rândul angajaţilor statului, în cadrul instituţiilor publice şi apoi în sistemul educativ în general. Identitatea digitală este o altă prioritate absolută, după digitalizarea educaţiei şi a sănătăţii. Mai putem adăuga pe lista priorităţilor digitalizarea procesului de colectare a taxelor şi a procesului de gestionare a activităţilor de transport.
Reporter: Oferă România un cadru legislativ optim pentru dezvoltarea afacerilor companiei dumneavoastră?
Nicoleta Macovei: Cadrul legislativ din România poate fi, şi în domeniul IT&C, mult îmbunătăţit. Sperăm ca îmbunătăţirile să nu ridice noi bariere birocratice, să nu îngreuneze procesele de obţinere de autorizaţii. Pentru ca domeniul IT&C să funcţioneze optim, recomandăm să se găsească o modalitate legală prin care să se impună susţinerea competenţelor digitale în sectorul public. Atragerea de competenţe digitale în domeniul public şi privat este o condiţie indispensabilă pentru ca proiectele să poată fi implementate cu succes.
Reporter: Ce soluţii vedeţi pentru rezolvarea problemelor din domeniu?
Nicoleta Macovei: În domeniul IT în România există proiecte, există nevoi de digitalizare destul de mari, în schimb ducem lipsă de oameni care să lucreze pe aceste proiecte. Sunt meserii în care procesul de recrutare este foarte dificil: cadrele de valoare bine pregătite există, dar şi oferta pe piaţa naţională şi internaţională este mare şi atunci cu greu poţi înlocui un om sau recruta pe un post care se deschide.
Reporter: Cum a evoluat piaţa din punct de vedere al resursei umane?
Nicoleta Macovei: Resursa umană rămâne pentru noi o provocare în noul context pe care l-am menţionat. Deficitul de forţă de muncă specializată este punctul slab al sectorului IT&C în România.
Reporter: Proiectele dumneavoastră au fost afectate de ultimele evenimente?
Nicoleta Macovei: Spre deosebire de multe alte sectoare, compania noastră s-a adaptat foarte rapid la schimbările cerute de context. Acest fapt se datorează în mare parte adaptabilităţii angajaţilor noştri la munca de la distanţă, caracterului foarte variat al serviciilor pe care le oferim şi achiziţiilor pe care le-am făcut în ultimii doi ani. Cu toate acestea, economia în general a avut de suferit, ceea şi-a pus amprenta şi asupra sectorului de IT&C. Şocul încasat de clienţii noştri a avut consecinţe şi asupra companiei noastre.
Pandemia a urgentat, fără îndoială, procesul digitalizării, la care noi ne-am dorit dintotdeauna să participăm. Tendinţa spre automatizare şi informatizare exista deja, dar ea a fost accentuată de contextul crizei. De asemenea, declinul economic la care a fost supusă piaţa, în ansamblul ei, a generat un efect pozitiv deloc surprinzător. Competiţia în domeniile în care activează potenţialii noştri clienţi a devenit mai acerbă, iar cererea de proiecte a crescut simţitor. Au fost astfel demarate proiecte care se aflau de multă vreme în aşteptare şi care s-au materializat doar în contextul pandemiei. Există, desigur, şi un revers al acestei situaţii pozitive. Perioada mare de emitere a licitaţiilor, urmată de un proces greoi de evaluare, rămâne o realitate de care ne lovim constant. Mai mult, graba şi lipsa unei pregătiri adecvate duc uneori la caiete de sarcini nu tocmai complete şi corecte, ceea ce, evident, se răsfrânge negativ şi asupra activităţii noastre.
Reporter: Ce tipuri de servicii/produse aţi vandut cel mai mult în ultimul an (pe ce s-a axat cu preponderenta cererea)?
Nicoleta Macovei: În ultimul an am furnizat şi implementat în primul rând produse dedicate zonei de infrastructură critică, data center, Cyber Security şi aplicaţii critice, fie dezvoltate custom, fie sub formă de produse ale Vendorilor, implementate în diverse infrastructuri.
Reporter: Ce decizii de business a luat organizaţia dumneavoastră de la începutul acestui an?
Nicoleta Macovei: Şi anul acesta continuăm seria de achiziţii pentru a acoperi o gamă cât mai largă de servicii şi tehnologii pentru clienţii noştri. Ne concentrăm pe tehnologii novatoare, pe susţinerea clienţilor în perioada dificilă de pandemie şi post-pandemie, le oferim în continuare suport pentru digitalizarea proceselor.
Reporter: Ce cifră de afaceri ati realizat in 2021 şi ce estimări aveţi pentru anul în curs?
Nicoleta Macovei: Cifra de afaceri a S&T România pe 2021 este de 335.291.847 lei. Compania cunoaşte o creştere importantă a cifrei de afaceri şi a profitului în ultimii ani. Conducerea S&T România s-a schimbat în 2018, când situaţia companiei lăsa de dorit, şi rezultatele obţinute în ultimii doi ani au fost foarte bune. Date fiind investiţiile pe care le-am făcut şi recrutările importante, suntem optimişti pentru 2022 şi pentru anii următori.
Reporter: Ce investiţii urmează să faceţi şi ce buget alocaţi în acest sens?
Nicoleta Macovei: S&T România se extinde în continuare. Am achiziţionat anul trecut şi anul acesta două companii pentru a ne completa paleta de servicii şi de produse. În calitate de cel mai important integrator de pe piaţa din Europa de Est, vor fi făcute şi alte investiţii în viitorul apropiat.
Reporter: Cum credeţi că va evolua piaţa în acest an?
Nicoleta Macovei: Chiar şi în acest context mai puţin favorabil al efectelor pandemiei şi războiului, ne-a ajutat foarte mult faptul că la S&T avem şansa să ne mişcăm cu lejeritate între sectorul privat, sectorul public şi proiectele recurente, care vin din anii trecuţi. Cu acest mix am reuşit să ne menţinem pe un trend ascendent şi rămânem foarte optimişti pentru 2022, atât în ceea ce ne priveşte, cât şi în ceea ce priveşte piaţa din România.
Reporter: Mulţumesc!